Câștigi pe drumul pe care oricum îl faci
Publici ruta. Primești colete pe ea. Prețul cursei e integral al tău.
Trei pași. Fără drumuri în plus.
1 — Publici ruta
Spui pe unde mergi și când. București–Brașov marți dimineață, de exemplu.
2 — Primești coletul
Vezi comenzile care se potrivesc pe ruta ta și accepți ce vrei. Nimic nu ți se atribuie automat.
3 — Confirmi livrarea
Destinatarul îți dă codul PIN. Îl introduci în aplicație și plata se deblochează.
Prețul cursei e al tău
VinAcu nu reține procent din prețul cursei. Comisionul platformei e plătit de expeditor și se adaugă peste, nu se scade din ce primești tu.
Încasezi prețul cursei
Ce vezi în aplicație e ce primești. Fără rețineri, fără taxe ascunse.
Banii sunt blocați dinainte
Cardul expeditorului e autorizat când comandă — suma e blocată, nu încasată. Se eliberează abia după ce confirmi livrarea cu PIN.
Direct în contul tău
Plata merge automat în contul tău Stripe. Intervalul până ajunge în bancă e stabilit de Stripe, nu de noi.
Ce plătește expeditorul
Comisionul VinAcu se calculează ca sumă fixă plus un procent din prețul cursei, cu un minim garantat. Valorile curente: 6.99 lei + 10% din prețul cursei, minim 8.35 lei. Tu nu plătești nimic din el.
Livrare la adresă sau la punct pick-up
Pentru livrare la ușă primești 40 de lei în plus la prețul cursei. Predarea la un punct pick-up nu are supliment: nu aștepți pe nimeni, predai cu un cod și pleci. Taxa de 45 de lei a serviciului merge la locația parteneră, la managerul zonal și la VinAcu.
Taxa procesatorului de plăți
Din prețul cursei se scade taxa procesatorului de plăți (Stripe), aproximativ 1,5% + 1 leu per comandă. Exemplu: la o cursă de 49,53 lei primești 47,60 lei. Suma exactă apare în dashboard, la fiecare comandă.
Plafonul de preț
Pe cursele lungi sau cu colete mari, prețul plătit de expeditor e plafonat. Când plafonul se aplică, prețul cursei tale poate fi mai mic decât calculul standard — dar niciodată sub minimul garantat. Vezi valoarea exactă înainte să accepți orice cursă.
De la înscriere la prima cursă
1 — Trimiți cererea
Completezi formularul și încarci documentele.
2 — Verificăm documentele
Un om din echipă se uită peste ce ai încărcat. Nu e interviu, nu te sunăm.
3 — Îți confirmi identitatea
Stripe Identity — scanezi buletinul și îți faci un selfie, în telefon. Automat, fără programare.
4 — Îți conectezi contul bancar
Stripe Connect. Din momentul în care contul e activ, poți accepta comenzi.
Despre poza documentului: dacă o încarci la înscriere, o păstrăm într-un spațiu de stocare privat, accesibil doar ție și echipei de verificare, și o folosim exclusiv pentru validarea contului. Dacă alegi verificarea prin Stripe Identity din dashboard, documentul este procesat și păstrat de Stripe — la noi rămâne doar rezultatul verificării, nu poza.
Aceleași comenzi, pentru toți
Nu există prioritate cumpărată pe VinAcu. Fiecare curier verificat vede exact aceeași listă de comenzi disponibile, cele mai noi primele. Nimeni nu plătește ca să apară înaintea ta.
Dacă ți-ai publicat rutele, îți sugerăm comenzile potrivite după direcție, dată, interval orar și plată. Sugestia e o ordonare a acelorași comenzi publice, nu un acces separat.
Ai o firmă cu mașini?
Flotele își înrolează șoferii sub un singur cont, publică rute pentru ei și primesc decontare consolidată.
📦 Despre Coletul Tău
Trimite ușor, rapid și fără griji cu VinAcu
Dimensiune & Greutate
💡 Haine, cadouri, pachete mici sau medii
Important de Știut
Livrările sunt făcute de oameni obișnuiți, nu curieri profesioniști
Șoferii aleg ce colete li se potrivesc, în funcție de spațiul disponibil
Coletul tău ar trebui să fie ușor de preluat și livrat
Potrivit
- 👤 Obiecte personale
- 🎁 Cadouri
- 👕 Haine
- 📦 Cutii mici și medii